Astăzi , am avut o întîlnire cu prietenii mei de singurătate şi împreună am reflectat asupra eternelor banale problem ale vieţii , prin scurgerea ireversibilă , implacabilă şi inevitabilă a timpului. Vorbind aşa ,unul dintre ei şi-a reamintit de o discuţie pe care am avut-o în luna august ,cînd eu i-am spus glumind că în Republica Moldova a devenit în vogă ca în fiecare jumatate de an să avem alegeri parlamentare .
Ei însă negau acest lucru şi încercau sa îmi demonstreze că partidele de opoziţie au învins şi vor reuşi să guverneze în viitorii 4 ani. Eu fiind apolotic şi un pic cam sceptic, le-am propus să aşteptăm şi să facem dezbateri pe marginea acestui fenomen peste cîteva luni.
Odată ce am revenit la acest subiect ,consider că Republica Moldova trece printr-o perioada foarte dificilă din cauza crizei financiare,dar şi celei politice. S-a întîmplat aşa încît oamenii să fie divizaţi în societate în dependenţă de preferinţele lor politice . Aceasta mă îngrijorează foarte mult, deoarece pentru a păstra relaţiile bune de prietenie şi a evita discuţiile în contradictoriu trebuie să te abţii de la abordarea unor tematici.
Personal, cred că există o probabilitate foarte mare să fie alegeri repetate şi un bun argument ar fi declaraţia preşedintelui formaţiunii PCRM. Acesta în calitatea sa de lider a trasat o viziune , cea de a nu vota pentru preşedintele ţării. Analizînd comportamentul şi modul de adoptare a deciziilor în cadrul partidului , putem spune cu certitudine că nimeni nu va vota.
Sunt convins că ideologii partidului de opoziţie , au luat în calcul şi ipoteza lansată de scriitorul şi profesorul de la Harvard Business School Niall Ferguson, conform căreia multe guverne din lume vor cadea în perioada de criză financiară globală. Astfel ,nevotînd preşedintele la moment, în 2010 vom avea alegeri anticipate ,perioadă în care cred eu că se speră , ca efectele crizei vor avea impact negativ asupra imaginii AIE şi o mare parte din electorat îşi va schimba poziţia .
În cazul în care ei vor vota , atunci e posibil apariţia unui nou partid de orientare socială format din deputaţi comunişti , însă atît ei cît şi PCRM, în alegerile din 2013 nu ar depăşi pragul electoral de 5%. Aceasta s-ar explica prin aceea că :
1. Vladimir Voronin nu va mai fi considerat lider al formaţiunii, dar simbol, lucru care ar putea să-i dezamageasca pe alegătorii comunişti.
2.Odată ce ei participă la alegerea şefului statului , se face transfer de imaginea de la partidul PCRM către AIE , astfel va creşte considerabil credibilitate şi raitingul Alianţei.
3. Să nu uităm că cetăţenii ţării noastre se conduc de un principiul foarte simplu ,să nu fie mai rău decît a fost pînă acum .
Dacă ar fi sa vorbim despre partidele PLDM , PL , PD şi AMN, liderii acestora ,asemeni parlamentarilor europeni, au ajuns la un consens şi speră că vor reuşi să aleagă preşedintele şi vor guverna ţara . În acest sens, un moment important îl constituie semnarea declarţiei din 8 august 2009, unde sunt stipulate scopurile comune ,dar şi responsabilităţile .
Chiar dacă preşedintele nu va fi ales ,viitorul acestor partide depinde mult de modul în care aceştia vor reuşi în timpul rămas pîna la anticipate , să realizeze obiectivele trasate . Astfel , cazul în care actuala guvernare nu va convinge donatorii străini şi nu va primi sprijin financiar internaţional , probabilitatea atingerii scopurilor propuse , de aceştia este destul de mică. Totodată, un avantaj pentru AIE în eventuala campanie electorală poate fi aflarea lor la guvernare .
În calitate de membru al soietăţii ,consider că oamenii au obosit deja de această luptă politică ,de cheltuielile enorme care se fac din bugetul de stat , de timpul irosit în zădar pentru a participa la întrunirile cu eventualii deputaţi în parlament şi chiar o mare parte din cetăţeni sunt dezamagiti în aceştia, deoarece unii parlamentarii îşi ignoră propria platformă electorală.
Totuşi, în caz de anticipate, succesul partidelor va depinde de : reprezentativitate (candidaţii la funcţia de deputat trebuie să fie recunoscuţi ca lideri de opinie în societate şi să apere interesele cetăţenilor) ,transparenţă în activitatea partidului , promovarea valorilor democratice ,folosirea mijloacelor mass media(trebuie de luat în consideraţie că oamenii sunt obosiţi de publicitate, de tragicele evenimente din 7 aprilie şi de faptul că în sec. XXI realitatea a fost înlocuită de viaţa virtuală).
În final aş vrea sa citez maxima “Timpul scoate adevarul la lumină” şi după cum cunoaştem toţi , pîna la acel moment nu a mai rămas mult. Domnul să ne ajute!
Bravo ,intradevar ai scris un articol foarte reusit. Mi-a placut mult artistismul, creativitatea , gindirea analitica si echidistanta de care ai dat dovada. Acum o sa urmaresc evenimentele si o sa vedem daca ai avut sau nu , dreptate…..
Tara noastra terce printro perioada plitica destul de dificila in plan democratic Moldova este o tara inca tinara.
Doar prin icercari ne putem dezvolta si sa devenim mai puternici.
Totul ce nu ne omoara ne face mai puternici.
Sa nu uitam faptul ca schimbare societati incepe dela tine personal si daca doresti sa schimb ceva incepe dela tine personal.
Referitor la alegeri vreau sa spun ca daca vor fi anticipate trebuie de mers pentruca se hotareste vitorul nostru si trebuie sa fim insitenti daca vrem sa schimvbamceva.
NU poate doar conducerea sa schimbe totul spre bine , nu intreba ce tara poate face pentru tine si itreabate ce poti face tu pentru tara doar asa putem prospera.
Si Dumnezeu sane binecuvinteze in aceasta lucrare.