Artele de luptă există și se dezvoltă din timpurile străvechi. Artele de luptă moderne cu toată varietatea sa de stiluri, școli demult nu mai sunt accesibile numai pentru China, Japonia, Coreea si Vietnam. Ele au alcătuit o parte inalienabilă a culturii generale umane. Originea lor este inradacinată adânc in antichitate. Istoria artelor de lupte este strâns legată de istoria popoarelor și statelor. Datele acumulate se raspândeau de către călugării, militarii, negustorii pribegi, odată cu scrierile, religia, curentele filozofice, arta, marfurile.Interpătrunderea reciprocă a culturilor popoarelor din Orient le-a permis nu numai să insușească unul de la celălalt sistemele artelor de lupte, ci și să le perfecţioneze și sa le dezvolte în continuare.

Începând cu mileniul III i.e.n. în China era vestit sistemul luptelor corp la corp sub denumirea de «Go ti». Odată cu apariția calugărului pribeag Bodhidharm din India in veacul VII dupa Hristos ia avânt cunoscutul sistem Șaolini-SSI ciuanifa. Toate artele de lupte pot fi divizate în două grupuri – așa numitele «stiluri interne» și «stiluri externe». Această divizare este destul de condiţionată, deoarece atât stilurile «interne», cit si cele «externe» adesea se dezvoltau pe cai analogice si contactele permanente dintre stiluri au contribuit la interpatrunderea lor reciprocă. Însa aceasta devizare permite de a urmari căile de apariţie a diverselor tipuri de arte de lupte chinezești, vietnameze, japoneze si coreene. Stilurile nordice («externe») au influenţat asupra dezvoltării artei de luptă coreene. Stilurile sudice («interne») Kung-fu au servit ca bază pentru artele de lupte vietnameze. Pe insula Ochinava la baza stilurilor nordice și sudice s-a desfășurat sistemul numit Ochinava-tă, care a servit bază pentru formarea KARATE-ului japonez de diferite direcţii și școli.

    Unul dintre cele mai populare tipuri de arte de lupte sau de arte marţiale este TAEKWON-DO. Cu acest tip de sport neobișnuit de reprezentativ se ocupă zeci de milioane de oameni din toate ţările. Regulat se petrec campionate ale lumii si competiţii continentale. Cuvintul «TAEKWON-DO» («TAE» – picior, «KWON» – pumn, «DO» – cale) a fost propus in calitate de denumire a tipului coreean de lupte corp la corp în anul 1955. Această denumire în tot sensul reflectă relaţia tehnicii picioarelor și tehnicii mâinilor: În TAEKWON-DO mai mult de 70 % din lovituri se aplică cu picioarele, circa 30 % – cu mâinile. 

Adesea se poate auzi, că TAEKWON-DO este un sistem coreean străvechi de autoapărare, care fiinţează și este cunoscut de mai bine de 2000 ani. Dar nu este chiar așa. intr-adevăr, istoria artelor de lupte coreene este urmarită pe parcursul a mai multor secole. Deja în secolul II e.n. ostașii impăratului chinez Udi au adus pe pamântul Cogure (unul dintre cele trei state antice – Pacce, Cogure, Silla – de pe teritoriul Coreei de azi) arta luptei numită subak. În statul Silla a fost format un corp de ofiţeri, care a primit denumirea de Hva Ran – «florile-june». În programul lor obligatoriu de pregatiri militare erau incluse diferite feluri de lupte cu și fără arme, inclusiv sistemul numit Taek Kyon, format din mai multe metode de a lupta cu mâinile și picioarele. Imaginile antice ale templului Sokkuram din peștera reprezintă o dovada grăitoare despre caracterul luptelor, ostașilor coreeni. Luptele se desfășurau în condiţii destul de aspre – uneori pe gheaţa, in apă ingheţată. Învingătorului i se conferea titlul de onoare Sonbi, îl aștepta slava și respectul tuturor. Corpul hvaranilor a obţinut un mare număr de victorii, prin care s-a făcut vestit în intreaga Coree.

    Invăţători ai hvaranilor adesea deveneau calugării budiști, datele unora dintre ei s-au păstrat pâna în zilele noastre. Unul dintre fondatorii sistemului corp la corp a fost calugărul Von Hio. Alt calugăr – Von Kan – a elaborat codul de onoare al ostașului hvaran, numit Hvaran-Do. Mulţi cercetători socot că hvaran-do a servit ca bază pentru formarea cunoscutului cod de onoare al samurailor – Busi-do.

    La postulatele morale de bază ale hvaran-do se referă urmatoarele:

– de a fi devotat împaratului sau si autoritații;

– de a fi ascultator față de părinți;

– de a fi cinstit și sincer cu prietenii;

– de a nu se retrage în luptă.

    Arsenalul hvaranilor includea peste 20 poziții de bază, diferite procedee pentru mâini și picioare efectuate în poziţii, la cădere, în salturi și rostogoliri, cât și aruncături și defrisări. Analiza acestor procedee arată, că sistemul de lupte a hvaranilor a fost ca o sinteză a tipurilor de lupte naționale cu ușu șaolinian.

    În secolul IX, odată cu decaderea statului Silla arta hvaranilor оncetul cu оncetul cădea pradă uitării. Următoarea etapă a dezvoltării artei de luptă ii revine perioadei de stabilire a statului Corea. Apareau diferite stiluri și școli de autoapărare, în deosebi dintre cele ce prelungeau stravechile tradiţii ale artelor de lupte.

    Lupta indelungată dintre poporul coreean și intervenţii mongolo-chinezi și japonezi de asemenea si-a lăsat amprenta sa asupra dezvoltării artelor de lupte din Coreea. Însă, fiind «exportate pe baionete» tipurile artelor de lupte chineze și japoneze nu se acomodau în Coreea, ceea ce este foarte firesc, cu toate că este evidentă influenţa tipurilor coreene de arte de lupte.

    Cotropirea de către japonezi a Coreei din anii 1909-1945 n-a contribuit la dezvoltarea culturii coreene originale, inclusiv si a artei de luptă. Numai după eliberarea Coreei în 1945 a fost posibilă apariţia TAEKWON-DO, datorită atât a eforturilor maeștrilor mai în vârstă, cât și specialiștilor generației mai tinere.   

    Cel mai mare aport la formarea și dezvoltarea TAEKWON-DO au introdus reprezentanţii stilurilor Mudukkvan, Iunmukvan, Ciundokvan si Sunmunkvan, care au format in anul 1953 Uniunea Coreeana Tansu-do.

Articol preluat de pe: www.tkdmoldova.com .